Senatorul Robert Zob: Pentru persoanele cu dizabilități, PSD și PNL nu au nici timp, nici soluții
Senatorul USR de Satu Mare, Robert Zob, critică PNL și PSD și precizează că pentru a doua oară în doar patru zile, persoanele cu dizabilități au ieșit în stradă ca să-și strige disperarea. A trecut aproape o lună de când au aflat că legea PSD-PNL a pensiilor le reduce pensia chiar și cu 60%, îi condamnă la sărăcie și le calcă în picioare dreptul la o viață demnă. Pentru acești oameni, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu au nici timp, nici soluții. În schimb, ca să-i asigure lui Klaus Iohannis scaunul de senator, fără a pierde nici măcar o zi din mandatul de prim-privilegiat al țării, PNL și PSD au găsit soluția legislativă și vor să o adopte în doar câteva zile.
USR a cerut sistematic PSD și PNL să dezbată și să voteze soluțiile legislative formulate de USR pentru îndreptarea aberațiilor din noua lege a pensiilor, lege care i-a lăsat pe cei cu dizabilități – dar și pe mineri, siderurgiști și alte categorii care au lucrat în grupe de muncă – cu pensii recalculate mai mici decât au în plată. În plus, aberațiile din noua lege a pensiilor fac ca persoanele care au ieșit și vor ieși la pensie după data de 1 septembrie 2024 să iasă direct cu pensii mai mici chiar și cu 60%-80%.
USR a atras atenția asupra inechităților grave create de noua lege a pensiilor încă din noiembrie 2023. Am depus proiect de lege și am cerut, în mai multe ocazii, sesiune extraordinară și adoptarea acestuia. PSD și PNL au refuzat însă, nu au găsit nici timp și nici voință politică să rezolve problemele înainte ca sute de mii de oameni să fie afectați.
Când e vorba să dea o lege pentru un singur om, situația stă însă cu totul altfel: miercuri depun proiectul, tot miercuri convoacă Biroul Permanent al Senatului și stabilesc un termen de două zile pentru avizul Consiliului Legislativ, urmează ca în prima parte a săptămânii viitoare să fie date și voturile necesare în comisii și plen.
Parlamentul României nu poate fi folosit ca unealtă în beneficiul unui om! USR va folosi toate mijloacele legale pentru a bloca planul prin care PSD-PNL sacrifică democrația doar pentru a-i asigura un mandat de senator lui Klaus Iohannis.