Senatorii și-au votat salarii mai mari. Nu doar lor, ci și pentru alți funcționari. Sunt supărați că cei din vest câștigă mai mult
Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Printre indemnizațiile care ar putea fi majorate se numără cele ale parlamentarilor, miniștrilor, primarilor sau președinților de consiliile județene sau locale. Decizia luată de Senat, care este prima cameră sesizată, a fost votată chiar în ziua în care judecătorii CCR au decis că majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor sunt neconstituționale, titrează Digi24.
Senatul a adoptat majorările cu 91 de voturi „pentru” (PSD, PNL, UDMR și parlamentari de la AUR) și 22 „împotrivă” (USR).
Parlamentarii au modificat ordonanța în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indmenizațiile acestora. Amendamentul a fost propus de UDMR.
Acesta prevede majorarea indemnizațiilor pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică de la 1 noiembrie 2022 și majorarea cu 25% a salariilor şi sporurilor personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale.
Senatul este primă cameră sesizată, camera decizională fiind Camera Deputaților.
Întrebat despre posibila majorare a salariilor, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat după ședința de guvern de miercuri că în Uniunea Europeană un ministru câștigă 15.000 de euro, în timp ce în România indemnizația acestuia este de 2.500 de euro.
„Luați-l ca un exercițiu de reflecție. De multe ori am fost la reuniunuile Consiliului de miniștrii și (…) nivelurile miniștrilor de salarizare depășesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României are 2.500 de euro. Și acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor, pe care poate îl criticăm, față de ceea ce înseamnă al omologilor din străinătate. Să nu credeți că avem niveluri de salarizare care sunt în comparație cu altor demnitari sfidătoare, sunt de bun simț.
vai de capul lor, si omul de tand ca castiga 300 de euro, cum traieste, domnilor?
View Comment