Șef Penitenciar: ”Autorul triplei crime din Apa are discernământ, dar nu are toate țiglele pe casă”
Directorul Penitenciarului Satu Mare, comisarul șef Petru Romeo Poiană, a precizat că Răzvan Rentea, condamnat pentru uciderea părinților și a bunicii, ar avea discernământ, potrivit legii, dar ar avea, de asemenea, anumite deficiențe psihice.
”Potrivit expertizei medico-legale dispuse în cauză, acea persoană are discernământ, dar, totuși, nu are toate țiglele pe casă”, a spus Romeo Poiană la Informația TV.
De altfel, Răzvan Rentea ar fi precizat unor deținuți că nu mai rezistă în închisoare, având tot felul de gânduri negre, susțin surse pentru PresaSM. Foști colegi de celulă susțin că acesta ar fi cedat psihic, fiind afectat că nu îl caută nimeni. Sora lui a rupt definitiv orice fel de legătură, iar nici alte rude sau prieteni nu par mai dispuse să îi facă vreo vizită.
Dacă alți pușcăriași beneficiază de bani sau pachete din partea apropiaților, Rentea trebuie să se mulțumească cu ce primește din partea sistemului penitenciar. Cu toate că încearcă să își facă prieteni în rândul infractorilor, mulți ezită să se apropie, fiindu-le frică de imaginea pe care o are.
De altfel, Rentea declara prima dată – în aprilie 2018 – că ar fi în stare să-și pună capăt zilelor.
”Rămân pe refuz de hrană până când se va face dreptate părinților mei și atât mie. Până nu se face dreptate voi rămâne pe refuz de hrană cu orice risc”, spunea Răzvan Rentea pentru PresaSM, în urmă cu câteva luni.
Reamintim că judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au menținut pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru Răzvan Rentea, fiind acuzat de uciderea cu sălbăticie a bunii materne, respectiv a ambilor părinți.
”RESPINGE ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul RENTEA RĂZVAN împotriva sentinţei penale nr.103/23.08.2018 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, in baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală. (…) DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2018”, este decizia pe scurt a Curții de Apel Oradea.