Se schimbă restricțiile de trafic impuse de Ungaria. Care este noul program pentru TIR-uri
Autoritățile din țara vecină au revenit asupra restricțiilor impuse camioanelor, scrutând intervalul în care acestea nu au voie să circule pe teritoriul țării vecine.
„În urma comunicării permanente cu autorităţile de frontieră maghiare, aceștia ne-au informat că programul anunțat inițial privind restricțiile de circulație a autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone se modifică astfel:”
Intervalul orar | Trafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone |
11.03.2022, ora 23.00 – 13.03.22, ora 23.00 | Restricţionat |
13.03.2022, ora 23.00 – 14.03.2022, ora 09.00 | Se circulă |
14.03.2022, între 09.00 – 23.00 | Restricţionat |
14.03.2022, ora 23.00 – 15.03.2022, ora 09.00 | Se circulă |
15.03.2022, între 09.00 – 23.00 | Restricţionat |
Totodată, precizările privind autoturismele, traficul de călători şi mijloacele de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură dar şi recomandările oferite, pentru perioadele de ridicare a restricţiilor, comunicate anterior, rămân valabile.
În Ungaria, acest weekend este declarat unul prelungit, având în vedere că Ziua Națională din 15 martie va cădea într-o zi de marți. De asemenea, ziua de Luni a fost declarată zi liberă și va fi recuperată ulterior într-o zi de sâmbătă.