Se schimbă regulile pentru înmormântările COVID și pacienții COVID-19 în stare gravă
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că în noul ordin de ministrul vor fi reglementate câteva dintre aspectele cu privire la pacienții infectați cu Covid-19, care se află la ATI. Acesta a precizat că accesul preoților va fi permis în spitale și, de asemenea, un aparținător va putea merge în secția de terapie intensivă în condiții de siguranță, titrează Digi24.
Reprezentanții Ministerului Sănătăţii s-au întâlnit cu reprezentanţii cultelor pentru a discuta despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu Sars-Cov-2. Vlad Voiculescu a precizat că au fost făcute modificări, iar în ceea ce privește înmormântarea se vor păstra sicriele sigilate.
”Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. Cel târziu mâine va fi semnat. Va conţine toate modificările cerute de reprezentanţii cultelor, va conține modificări pe care MS le consideră necesare, vorbim de măsuri de protecţie. Vorbim de un ordin din aprilie 2020, deci e vorba de un ordin de mai bine de un an de zile. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului”, a declarat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătății a precizat că noul ordin prevede accesul preotului sau al pastrorului în spitale pentru pacienții care au nevoie. La fel se va întâmpla și cu aparținatorii bolnavilor.
”Avem în vedere şi pentru aparţinători lucrul acesta, cu respectarea unor reguli. Pentru cei care vor să-și ia adio de la cei dragi, acest lucru trebuie să fie posibil în condiții de sigurantă ”, a mai declarat Voiculescu
Ministrul Sănătății a mai precizat că trupurile persoanelor decedate din cauza Covid vor fi înmormântate în sicrie sigilate, ca și până acum.
Foarte frumos. Un an de zile ce au facut. Pana acum nu s-au gandit la pacientii care au suferit la sectiile ATI si la apartinatori? Deasemenea modul in care au fost inmormantati? Daca se va semna ordinul, apartinatorii celor decedati pana acum ar trebui sa de-a in judecata guvernul. Cat despre culte: cred ca le pare rau ca pana acum nu au incasat taxa pentru inchirierea capelei.
View Comment