Se întâmplă în România. Medicii luau șpaga în plic, apoi împărțeau banii pe Revolut
Un medic rezident în chirurgie toracică, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la doi ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a recunoscut că a primit în mai multe rânduri mită de la pacienţi. Acesta făcea parte din grupul de doctori corupţi, în care erau implicaţi și doi profesori universitari. Potrivit anchetatorilor, înainte de efectuarea unei operații, unul dintre membrii echipei medicale primea șpaga în plic, după care împărțea banii cu colegii pe Revolut, titrează Digi24.
Medicul rezident a recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la pacienţi internaţi la „Marius Nasta” pentru a fi supuşi unor intervenţii chirurgicale. Medicii au fost prinşi după ce anchetatorii au montat aparatură video de înregistrare în cabinetele lor.
Medicii aveau și grijă ca să nu fie prinși și chiar le spuneau aparținătorilor să nu vorbească lângă telefoane, deoarece există riscul „să ne caute, să ne bage la puşcărie”. Nu mai puțin de trei cazuri separate au documentat anchetatorii, cazuri în care un medic primea banii, îi punea în agendă, apoi își anunța colegii că „a trimis ceva legat de pacient” … pe Revolut.
„La data de 29.05.2023, în jurul orelor 10,30, numita Caravia (…), pacienta medicului (…), i-a remis acestuia un plic alb, cu suma de 2.000 de lei, cu ocazia controlului postoperator, înainte de externare. După discuţii cu privire la starea de sănătate a acesteia, medicul o întreabă cine a fost medicul anestezist şi dacă «a rezolvat cu ea», făcând cu mâna gestul specific referitor la bani.
Aceasta îi răspunde că a fost medicul (…) şi că nu a discutat cu aceasta aceste aspecte, motiv pentru care medicul îi propune să rezolve el ‘acuma, dacă e’, indicând cu mâna zona de pe biroul său unde se află plicul. Caravia iese din cabinetul medicului şi revine în scurt timp cu un alt plic alb, pe care îl pune pe birou, iar acesta, după ce face o menţiune pe plic, îl pune în sertarul din partea stângă a biroului său.
După ce pleacă pacienta, medicul se uită în primul plic alb remis de pacienta Caravia, ce îi fusese destinat, scoate suma de bani, pe care o ţine răsfirată în mână ca să o poată număra. (…) Ulterior, inculpatul (…) îl întreabă pe inculpatul (…) cine l-a ajutat la pacienta Caravia şi i-a spus că le trimite sume de bani prin intermediul aplicaţiei Revolut, spunându-le ‘vă trimit şi vouă nişte bani’, ‘când avem de unde, avem’.
La sfârşitul programului de lucru, medicul deschide sertarul din partea stângă a biroului şi scoate o sumă de bani pe care o pune în palma stângă, apoi scoate şi un plic alb pe care-l pune peste suma de bani din palma stângă, pronunţând «i-am plătit pe toţi»”, se arată în documente cu privire la unul dintre cazurile cercetate de procurori.