Se inaugurează șoseaua de centură. Premierul Ciucă vine la Satu Mare
Premierul Nicolae Ciucă va veni la Satu Mare pentru inaugurarea șoselei de centură. Anunțul a fost făcut de deputatul liberal Adrian Cozma pe pagina sa de socializare.
Potrivit deputatului, premierul Nicolae Ciucă va veni la Satu Mare pentru a inaugura varianta de ocolire a municipiului Satu Mare. Inaugurarea va avea loc în cursul zilei de vineri, mai precizează politicianul sătmărean.
„Vineri, 8 iulie, în prezența premierului României, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, se va inaugura Centura de ocolire a Municipiului Satu Mare, o investiție a Guvernului României!”, a precizat Adrian Cozma.
Premierul este așteptat să viziteze și alte obiective investiționale și să participe și la alte întâlniri de lucru.
Prima porțiune a șoselei de centură a fost inaugurată la finalul lunii octombrie anul trecut, în prezenta directorului CNAIR. Oficialul spunea atunci că întreaga variantă de ocolire a municipiului Satu Mare va fi inaugurată până la finalul anului, ulterior data deschiderii fiind amânată pentru primăvara lui 2022.
Săptămâna trecută, liderii PNL anunțau că se așteaptă la inaugurare în primele săptămânii ale lui iulie.
Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime totală de peste 19 km fiind prevăzută cu două noduri rutiere precum și cinci poduri și pasaje. Ordinul de începere pentru lucrările a fost emis în luna mai 2017.
Varianta de Ocolire Satu Mare” este o investiție a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un proiect finanțat integral din fonduri europene prin POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020
Ar trebui sa taie panglica, cei ce au obținut finanțarea lucrării nu profitorii muncii altora! Oricum, felicitări celor ce în 2017 au demarat aceasta investiție necesara sarmarenilor!
View Commentsa stea acasa ca de asemenea personalitati nu avem nevoie . zero.cel mai inactiv prim ministru.ce a facut asta nu a facut nici unul din cati au fost ..sa dublat preturile la produse si nici un leu nu a indexat o pensie o rusine nationala un bàlbait care nici sa vorbeasca clar nu stie .vai de el general. adio henerale.adio.
View CommentVa rog frumos să-l plimbați puțin pe jos de pe str. Dorobanților(capătul dinspre str.Balta Blondă),până pe b-dul Cloșca ca să fim liniștiți ca nu am fost izolați de către autoritățile locale numai pt că locuim în zona Balta Blondă-Satmarel. A…și aveți grija să nu dea peste vreo mașină pentru ca trotuarele lipsesc fix acuma când se recomandă mai mult ca oricând mersul pe jos sau cu bicicleta…..PE UNDE ??????
View Commentcum de nu vine ministrul subdezvoltarii? la moftin a fost in stare sa inaugureze o sala de sport inutila, o centura oricum nu e in stare
View Comment