Schimbări în guvernul Ciucă. Un ministru și-a dat demisia
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi-a anunţat, miercuri, demisia, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a mai precizat și că documentul a fost înaintat premierului Nicolae Ciucă.
”În urmă cu aproximativ o oră, după şedinţa de Guvern, mi-am înaintat demisia”, a anunţat, miercuri, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă.
După ce Florin Cîțu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PNL, Dan Vîlceanu a anunţat că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
El a mai precizat și că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.