Scenă terifiantă. Un bărbat a ieșit din mașină și s-a aruncat în fața trenului
Scenă de-a dreptul terifiantă în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 05.45 în între localitățile Medieșu Aurit și Apa. Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din municipiul Baia Mare, aflat la volanul unei mașini înmatriculate în Baia Mare, s-a oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată, pentru că în zonă urma să treacă trenul.
Martorii au povestit că bărbatul a ieșit din mașină și a pornit ”întâlnirea” cu trenul. Apoi, când locomotiva a ajuns în dreptul său, acesta s-a aruncat, pur și simplu, în fața trenului, sub privirile îngrozite ale martorilor.
Din cauza impactului extrem de violent, corpul bărbatului a fost spulberat, iar craniul său a fost rupt, efectiv în două. La fața locului au ajuns mai multe echipe de polițiști, care vor încerca să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs întregul eveniment.
Ce spune Poliția: ”La data de 10.08.2017, în jurul orelor 05:45, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, între stațiile CFR Apa și Medieșu Aurit, jud. Satu-Mare, o persoană de sex masculin a fost accidentată de tren.
În urma deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la kilometrul de cale ferată 24+900, trenul IR numărul 6827-2, care circula pe relația Baia Mare – Debrecen, a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat mortal un bărbat de 64 ani, din Baia Mare, care s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure.
Trenul a stationat la fața locului, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 minute. Echipajul SMURD sosit la fața locului a constatat decesul, iar cadavrul a fost transportat la SML Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Din cauza accidentului produs, un alt tren, Regio 4311, care circulă pe relația Satu Mare- Baia Mare a staționat în stația CFR Medieșu Aurit, județul Satu Mare, înregistrând o întârziere de aproximativ 120 minute. Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul P.P.T.F. Satu Mare în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”