Scandal la 4 dimineața într-o benzinărie din municipiul Satu Mare. S-a lăsat cu amenzi
La data de 18 iunie a.c., în jurul orelor 04.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre faptul că, pe raza municipiului Satu Mare, ar fi izbucnit un scandal între mai multe persoane.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Astfel, în proximitatea unei stații de carburanți situată pe bulevardul Henri Coandă, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, și-ar fi adresat injurii.
Pentru aplanarea conflictului, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare de 200 de lei și o sancțiune în valoare de 100 de lei, toate conform prevederilor Legii numărul 61 din 1991.
sursa foto: ARHIVA