Scandal în Guvern din cauza unei investiții de milioane din municipiul Satu Mare
Scandal în Guvernul României din cauza unei sume destinate achiziționării unui nou sediu pentru Biblioteca Județeană Satu Mare. Premierul Ludovic Orban a fost mințit de ministrul Ion Ștefan, care i-a prezentat un proiect ce hotărâre care nu concorda cu realitatea.
Potrivit analistului economic Radu Soviani, ministrul Ion Ștefan a prezentat în ședința de guvern un proiect de hotărâre pentru alocarea sumei de 12 milioane de lei, respectiv 2,5 milioane de euro, pentru Consiliul Județean Satu Mare.
Atunci când a fost întrebat de premierul Orban care este destinația banilor, ministrul Dezvoltării a afirmat că este vorba de o investiție în spital. Ministrul Dezvoltării l-a mințit pe premierul Ludovic Orban, în realitate suma fiind destinată cumpărării unui sediu, pentru mutarea Bibliotecii Județene Satu Mare.
Peste 10.000 de euro costa chiria pe care sătmărenii o plăteau pentru locația centrală în care se află acum Biblioteca Județeană.
Având în vedere situația actuală a Bibliotecii Județene, care are un număr total de volume de circa 450.000 și o frecvență de vizitatori de circa 500 persoane/zi, respectiv Legea Bibliotecilor nr. 334/31.05.2002, care prevede o suprafață minimă de 0,015 mp/locuitor, la populația actuală a județului Satu Mare se estimează ca necesară o suprafață utilă de circa 5.000 de metri pătrați.
Încă din 2014 autoritățile județene discută despre necesitatea unui nou sediu pentru Biblioteca Județeană. Una dintre ideile luate în calcul a fost și construirea unui sediu nou pe strada Mihail Kogălniceanu. Investiția ar fi fost una substanțială, iar autoritățile promiteau finanțare prin deja celebrul PNDL.