EXCLUSIV! JUMĂTATE din angajați vor să dea în JUDECATĂ Primăria Satu Mare
Circa jumătate din angajații Primăriei Satu Mare vor da în judecată administrația locală. Aceștia sunt supărați din cauza diferențelor enorme de salarizare. Din câte se pare, jumătatea fericită a funcționarilor publici câștigă dublu cât jumătatea dazavantajată. Și asta pentru că sporurile s-au acordat doar pentru o parte.
Astfel, zeci de angajați ai Primăriei Satu Mare au protestat azi, 14.09.2016, în holul Primăriei Satu Mare, după finalul programului, respectiv la ora 16.00.
După lungi episoade de vociferări, aceștia au ajuns la un acord: vor da în judecată Primăria Satu Mare.
”Nu este corect ce se întâmplă. Lucrăm la fel de mult ca și colegii noștri și ei câștigă dublu cât noi, căci ei au sporuri. Singura soluție este să dăm în judecată Primăria și să o obligăm să ne dea și nouă acele sporuri”, a spus unul dintre angajați.
Problema a apărut după ce zilele trecute viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, a semnat documentul prin care stimulentele se acordă pentru jumătate din angajații administrației locale. Document pe care primarul Kereskenyi Gabor a REFUZAT să îl semneze inițial, tocmai pentru a nu crea aceste tensiuni!
Pe de altă parte, angajații Primăriei Satu Mare au primit ilegal stimulente. Încă din 2010, de pe vremea primarului Iuliu Ilyes. Cel puţin asta a constatat Curtea de Conturi, în urma unor controale efectuate în ultimii ani. Acum, salariaţii care au încasat banii trebuie să îi înapoieze statului. Curtea de Conturi a dispus, în acest context, ca Primăria să recupereze banii de la angajaţi.
Totul a început cu raportul Curții de Conturi și cu ”blestemata” comunicare din luna iunie a anului 2015.
Municipalitatea a contestat raportul Curţii de Conturi la nivelul conducerii centrale a Curții de Conturi a României.
Conducerea Centrală a Curții de Conturi a respins contestația Primăriei Satu Mare, astfel încât în luna ianuarie a acestui an a sosit decizia. Astfel, din luna iunie fiecare angajat al Primăriei Satu Mare care a primit stimulente – considerate necuvenite de Curtea de Conturi – trebuie să le returneze.
Potrivit unor calcule preliminare, în medie, fiecare angajat va trebui să returneze lunar circa 500 de lei. Sau, potrivit legii, o treime din salar! Mulți angajați deja amenință cu demisia!
Raportul Curţii de Conturi arată că „la nivelul UATM Satu Mare şi a unităţilor subordonate au fost efectuate plăţi nelegale reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit angajaţilor, prin includerea în salariul de bază a unor sume prevăzute de art. 14 din Legea nr. 285/2010 (stimulente), în condiţiile în care unii angajaţi nu aveau atribuţii şi nu au contribuit la administrarea creanţelor fiscale, aşa cum sunt definite de art. 1 din O.G. nr. 92/2003″.
Curtea de Conturi a dispus, în acest context, ca primăria să recupereze banii de la angajaţi.
„Conducerea UATM Satu Mare va lua măsuri astfel încât ordonatorii terţiari de credite din subordine să stabilească – în temeiul art. 33(3) din Legea nr. 94/1992, republicată – întinderea prejudiciului cauzat bugetului local prin includerea în salariul de bază al salariaţilor entităţii a sumelor reprezentând stimulente acordate necuvenit, ţinând cont de faptul că nu se încadrează în dispoziţiile art. 1(3), art. 17(4) şi art. 227 (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi va lua măsuri pentru recuperarea acestuia, în condiţiile legii. De asemenea, se va efectua regularizarea cu bugetele publice, a contribuţiilor aferente drepturilor salariale acordate necuvenit”.
Municipalitatea Satu Mare a contestat raportul Curţii de Conturi. „Aceste stimulente au fost acordate de primărie în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 85/2010. Conform acestora, a beneficiat de aceste drepturi întreg aparatul de lucru al primăriei, care se ocupă de stabilirea, constatarea, urmărirea și colectarea veniturilor la bugetul local, nu doar Direcția de Taxe și Impozite locale”, se arată într-o notă obținută pe surse de redacția PresaSM.ro.