Scandal, amenințări și acuzații la alegerile pentru șefia Ligii Pensionarilor din Satu Mare
Aproape toate alegerile pentru șefia Asociației Liga Pensionarilor “Unirea” Satu Mare stau sub semnul scandalului. Se pare că nu fac notă discordantă nici alegerile programate pentru data de 26 februarie 2019.
Patru persoane pentru șefie
Potrivit informațiilor PresaSM, în cursă s-au înscris patru persoane. Primul este Ioan Florescu, care ocupă funcția de secretar și apropiat al actualei conduceri interimare, urmat de către Ioan Stoica, George Păunescu și Ioan Ardelean.
Tensiunile au apărut după ce unul dintre candidați a cerut ca alegerile să se desfășoare în două tururi, astfel încât să se elimine orice posibilă interpretare. Sau, dacă scrutinul s-ar face într-un singur tur, atunci câștigătorul să fie persoana care obține peste 50%.
Se pare că actuala conducere interimară, formată din președintele interimar Margareta Bejan și vicepreședintele Maria Pop, nu ar fi fost de acord, invocând anumite prevederi din statut, care ar interzice acest lucru.
Scandal în toată regula
Acesta a fost momentul care a dus la o ieșire în decor. Mai exact, în cursul zilei de luni, conflictul dintre tabăra puterii și opoziția a atins punctul culminant în care Ioan Stoica a avut un schimb dur de replici cu o apropiată a candidatului Ioan Florescu. Totul fiind la un pas să degenereze într-o bătaie generală.
Fapt confirmat chiar de către vicepreședintele Maria Pop: ”Vai, a făcut un scandal, mai să o bată pe o colegă. Asemenea oameni candidează, nu dorim, fără violență”.
Joi i-a fost respins dosarul lui Stoica
Totul a culminat cu respingerea dosarului de candidatură al lui Ioan Stoica, decizie luată joi. Motivul oficial: ”dosar incomplet și lipsa avizului medical”. În fapt, spun voci din opoziție, aceasta ar fi fost o execuție. Pentru a-l favoriza pe Ioan Florescu.
Conducerea interimară neagă aceste acuzații, prin vocea președintelui interimar Margareta Bejan. Mai mult, a refuzat tranșant orice posibilă concesie către opozanți.
”Nici nu se pune problema (ca alegerile să se desfășoare în două tururi, n.red.), căci nu suntem la alegeri politice. Care este problema?! Eu încerc să temperez problemele, dar cu oameni bolnavi nu reușesc. Încerc să nu ne facem de mirul lumii. (…) Noi respectăm statutul”, a spus Bejan pentru PresaSM.
Au mai rămas trei, dar nici vorbă de liniște
Cert este faptul că în cursă au mai rămas doar trei candidați. Dar liniștea tot nu s-a instaurat. Dimpotrivă. Opoziția acuză că membrii filialelor teritoriale din județ nu ar avea dreptul de vot decât prin reprezentanți (un reprezentant la zece membri), ceea ce ar crește, teoretic, șansele candidatului susținut de actuala conducere interimară.
Cert este faptul că nu este liniște, iar la alegerile din 26 februarie se anunță din nou obligatorie prezența unor oameni care să asigure liniștea și ordinea. Din păcate, nici la vârsta înțelepciunii nu există mai multă toleranță.
Nota redacției: Printr-o regretabilă eroare, redacția a reținut o relație de cauzalitate între respingerea dosarului și schimbul dur de replici între Ioan Stoica și Lenuța Filip, confirmat de mai multe persoane. Schimbul de replici a avut loc luni, iar respingerea dosarului a avut loc joi.
La ce foloseste „Liga pensionarilor” ??? Când s-a făcut o statistică clară și concreta( cu nume și prenume cu data când au fost ajutați,dece ,în ce împrejurări….).Cand au stat de vorbă cu pensionarii și nu prin „reprezentanții ” lor și multe alte probleme clare, transparente care ar face ca această „ligă ” să fie o adevărată „legătură ” între reprezentații pensionarilor și pensionar.Acesta este scopul acestei ligii .NU?
View Commentliga este o clica de oameni care se distrează si se îmbogățesc de pe pielea unor amarați,excursii tot acei oameni chefuri tot acei ,ajutoare tot ei ,ce mai clica de șefi ,dar despre drepturile pensionarilor când? legea 192/2015 a crăpat legea 221/2018 când? deci chefuri ,distracții si prostii ciocul mic.
View Comment