Satu Mare vrea să devină stațiune turistică. Primăria începe demersurile
Municipiul Satu Mare vrea să devină stațiune turistică. Un proiect în acest sens a fost inițiat de primarul Kereskényi Gábor. Consilierii locali vor fi chemați să dea votul. Atestarea ar putea însemna mai mulți bani europeni pentru Satu Mare.
Municipiul Satu Mare vrea să devină stațiune turistică de interes local și național. Primele demersuri în acest sens sunt făcute de Primăria Satu Mare. Primarul Kereskényi Gábor a le cere consilierilor locali să aprobe depunerea documentației necesare către ministerul Turismului.
Pentru ca Satu Mare să devină stațiune de interes local și național, este nevoie de o hotărâre de guvern care vine după recomandarea făcută de ministerul Turismului.
Avantajele obținerii atestatului de stațiune țin de investiții. Practic, stațiunile atestate vor putea să aibă acces la mai multe fonduri europene nerambursabile. Este strategia pe care au adoptat-o și Livada și Carei, două dintre localitățile care deja au intrat pe lista Guvernului și care au fost aprobate.
”Localităţile atestate vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes local şi vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, ȋn condiţiile ȋn care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii pentru atestarea celor două localități Sătmărene.
Ședința Consiliului Local urmează să aibă loc pe data de 20 decembrie 2018.
mi ar fi rusine stațiune turistică fără măcar un wc public în stația autobuz pod decebal
View Commentvotați da faceti 2-3 banci si un wc public în stația autobuz pod decebal
View CommentStatiune montana sau de litoral? Sau ce intelegem prin statiune? Sa stationeze tirurile in oras?
View CommentTaxa Horeca va crește în acest caz.
View CommentVa fi greu pt afaceri, oricum odată cu titulatura nu se asigura aflux de turiști.