Satu Mare: Un singur caz de COVID-19 activ, peste 10.000 de teste efectuate
La nivel oficial, județul Satu Mare este cel mai sigur din România, cu un singur caz activ de COVID-19 și cu peste 10.000 mde teste efectuate până în prezent.
Concret, până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 73 de vindecări și 8 decese cauzate de noul coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost efectuate 10.096 teste. De altfel, în județul Satu Mare testarea RT-PCR se poate face la cerere, prin programare, la sediul instituției de pe strada Avram Iancu. Costul este de 250 de lei.
La nivelul județului Satu Mare, în data de 16 iulie 2020, cu recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) sunt 635 persoane. În carantină instituționalizată nu se mai află nicio persoană.
În perioada 15.07.2020, ora 07:15 – 16.07.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1734 persoane, dintre care 1725 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, la 9 persoane li s-a recomandat izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Restul de 1725 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 3 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus (altele decât țările exceptate de la măsura izolării/carantinării). Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și li s-a recomandat izolarea la domiciliu pe o perioadă de 14 zile.