SATU MARE. Un sătmărean, cu soție și copil, a fugit cu iubita minoră (12 ani)
Un sătmărean, cu soție și copil, a dezvoltat o relație cu o minoră, în vârstă de 12 ani. La un moment dat, bărbatul a și plecat de acasă cu minora, intenționând să ”fugă în lume”. Doar că au fost prinși de Poliție, iar acum individul este pus sub acuzare pentru act sexual cu un minor.
Conform informațiilor PresaSM, individul este suspectat că în acest an a întreţinut în mod repetat acte sexuale consimţite cu o minoră în vârstă de 12 ani.
Audiată în acest caz, mama minorei a confirmat relaţia pe care fiica sa a avut-o cu acel bărbat, relaţie despre care a aflat târziu, înainte ca fiica minoră să fugă de acasă cu iubitul său.
Femeia mai spune că i-a atras atenţia individului că fiica sa este prea mică pentru o relaţie cu el, bărbat adult care avea soţie şi copil, însă acesta nu a luat-o în considerare. Între timp, povestea de iubire dintre bărbatul însurat și minoră s-a destrămat.
Individul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, dar a precizat că minora i-ar fi spus că are 14 ani. Deși știa că fapta este o infracțiune din perspectiva Codului Penal, individul a spus că ”iubirea a fost mai puternică”.