Satu Mare, sub Cod portocaliu de furtuni și vijelii. Vremea se răcește accentuat
Județul Satu Mare va intra, începând de mâine, sub Cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Meteorologii anunță furtuni, vijelii, dar și o răcire accentuată a vremii.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă pentru județul Satu Mare în intervalul 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00.
Meteorologii se așteaptă la ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată, dar și la o răcire considerabilă a vremii.
„În zona de munte, precum și în Maramureș, Transilvania și local în Oltenia, Muntenia și Moldova, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină și frecvente descărcări electrice). Cantitățile de apă vor depăși 50…60 l/mp și izolat 70…90 l/mp”, avertizează ANM.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizările de vreme severă imediată.