Satu Mare se apropie de 5.000 de teste efectuate. Câți sătmăreni au fost testați
La Satu Mare s-au efectuat până în prezent un număr de 4.859 de teste, autoritățile precizând că până la finalul lunii mai la Satu Mare se vor efectua 5.000 de teste. Cel mai probabil cifra va fi atinsă aiba în prima parte a lunii în curs. Din cei peste 300.000 de locuitori ai județului, doar puțin peste 1% au fost testați în sistemul public de sănătate.
În județul Satu Mare, astăzi, 5 iunie, se află în carantină 27 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 2542 persoane.
Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 51 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
De asemenea, până în prezent au fost testate 4532 persoane și au fost efectuate 4859 teste. Anterior, autoritățile județene au precizat că la finalul lunii mai, numărul de teste trebuia să ajungă la 5.000. Cifra va fi atinsă cel mai probabil abia în prima parte a lunii iunie.
Ca procent, în sistemul public de sănătate, au fost testați 1,36% dintre locuitorii județului.
Testarea se realizează potrivit normelor stabilite de INSP, prioritate având cazurile deja simptomatice.
Spre deosebire de alte țări, în România nu s-a luat decizia testării în masă a populației, deși mai multe autorități locale au anunțat că și-ar dori acest lucru și au făcut demersuri pentru asigurarea echipamentelor medicale.
În schimb, mai mulți oficiali au vorbit despre un studiu de seroprevalență, care ar urma să aibă loc în această vară, pentru verificarea gradului de imunizare a populației.
Suedia a fost prima țară care a publicat date cu privire la imunizare. La finalul lunii aprilie, în Stockholm, doar 7,3% din populație prezenta anticorpi pentru noul coronavirus.
Care este situația la vămi. Câte persoane s-au întors în țară pe la Petea și Urziceni
În perioada 04.06.2020, ora 07:15 – 05.06.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1184 persoane, dintre care 748 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 436 persoane au intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 626 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 05.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 772 persoane.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 27 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus.
Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu.
Până la data de 05.06.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 127 persoane.
Se menține închiderea temporară a P.T.F. Carei – feroviar