Satu Mare, invadat de muncitori străini. Sute de muncitori doar din Sri Lanka și Bangladesh
Tot mai mulți angajatori din Satu Mare mizează pe forța de muncă străină. Este vorba despre muncitori veniți în special din Asia, din țări precum Sri Lanka, Bangladesh și Nepal, la care se adaugă și cetățeni din Ucraina, peste 100, care lucrează la noi în județ. În special firmele din industria de construcții și textile s-au îndreptat spre companiile care recrutează personal asiatic, în schimb numărul lor este în creștere și atunci când vorbim de comerțul cu ridicata și repararea de automobile și motociclete.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, la finalul anului trecut, la nivelul județului Satu Mare existau peste 1000 de contracte de muncă active pentru cetățeni străini. În cele mai multe cazuri este vorba despre muncitori din Bangladesh, pentru care s-au înregistrat peste 220 de contracte de muncă, dar în top sunt și cetățenii din Sri Lanka, care sunt cei mai numeroși, urmați în datele statistice de cei din Ucraina, peste 130 la număr.
Numărul cetățenilor din Asia care vin și se angajează la noi în țară este în creștere, iar firmele din Satu Mare nu fac excepție atunci când vine vorba despre a recruta forță de muncă din țări precum Nepal sau India.
Datele arată că 183 de persoane din Sri Lanka și-au găsit de lucru, cu acte în regulă, la noi în județ. La fel au făcut și 158 de cetățeni din Bangladesh. Pe locul trei, în schimb, sunt angajații veniți din vecini, din Ucraina. Nu mai puțin de 130 de ucraineni au optat pentru locuri de muncă din județul nostru.
Următorii pe listă sunt nepalezii, 112 lucrând cu contracte de muncă la noi în județ. În clasament ei sunt urmați de cetățeni din Ungaria, peste 80 de salariați în Satu Mare.
A crescut și numărul cetățenilor din Pakistan, 62, și India, 38, care și-au găsit locuri de muncă în Satu Mare.
De cele mai multe ori este vorba despre firme din industria de construcții și industria textilă care apelează la forța de muncă asiatică.
Inspectoratul Teritorial de Muncă spune că 172 de cetățeni străini sunt angajați în construcții, în timp ce peste 90 sunt angajați la firme care au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata de piese și accesorii auto.
Un alt sector pentru care angajarea de forță de muncă din Asia a devenit o rutină este cel al industriei textile. Dacă ne uităm la firmele sătmărene care produc metraje, îmbrăcăminte sau lenjerie, în total, au angajat 150 de salariați străini.
Industria prelucratoare se bazează și ea pe cetățenii asiatici dispuși să lucreze la noi în județ. Cei mai mulți sunt salariați ai companiilor care produc băuturi răcoritoare nealcoolice, dar și fabricarea de produse de cauciuc sau mobilă.
O parte dintre angajații străni din Satu Mare au ajuns să lucreze în agricultură. Treizecei de salariați au fost înregistrați la firme care au drept obiect de activitate cultivarea de cereale, în timp ce alți 45 sunt angajați în restraurantele din județ.