Satu Mare, în rândul puținelor județe fără cazuri noi, în ziua celui mai grav bilanț COVID-19
Satu Mare este, alături de alte trei județe, pe lista unităților administrative care nu au mai raportat niciun caz nou în ultimele 24 de ore. De altfel, județul nostru este pe primul loc în țară cu numărul cel mai mic de îmbolnăviri, doar că nu toate județele au oferit informații la zi cu privire la numărul de teste efectuate. La polul opus, în ziua celui mai grav bilanț, se află Dâmbovița, Capitala și Brașov.
Satu Mare, Brăila, Sălaj și Vaslui sunt județele care nu au raportat niciun caz nou în ultimele 24 de ore, asta în timp ce la nivel național a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de la începutul epidemiei. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, de ieri și până astăzi, au fost raportat 555 de cazuri noi.
Iohannis, în ziua cu record de cazuri: “Este în joc viața voastră și viața celor dragi vouă!”
La polul opus, cu peste 50 de cazuri noi, sunt județele Dâmbovița, unde au fost înregistrate 59 de cazuri, în timp ce în București, Brașov și Argeș au fost raportate câte 53 de noi cazuri.
Satu Mare rămâne pe primul loc pe țară, cu cel mai mic număr de cazuri noi, urmat, la nivel naționa, de Vâlcea și Caraș-Severin. În țară, doar Satu Mare și Vâlcea se mai află sub pragul de 100 de cazuri, de la începutul pandemiei.
Care este situația în regiunea de nord-vest a țării
În timp ce la Satu Mare și în Sălaj nu au mai fost înregistrate cazuri noi, Maramureș a raportat trei noi cazuri, la fel și Clujul, în Bihor au fost 4 cazuri noi în ultimele 24 de ore. Cele mai multe cazuri noi, 11, au fost raportate de autoritățile din Bistrița-Năsăud.
Cel mai afectat județ rămâne Clujul, cu un bilanț de 715 cazuri, de la începutul epidemiei, urmat de Bihor, cu un total de 701 cazuri. În Bistrița-Năsăud s-au înregistrat în total 593 de cazuri, în timp ce în Maramureș au fost identificate 219 cazuri. Sălajul are 121 de cazuri, iar Satu Mare, rămâne la 81.
Ne tot spune cineva ca suntem judet fruntas la capitolul ” cele mai putine cazuri ” de covid.
View CommentChiar nu se uita nimeni ca suntem judet fruntas si la ” cele mai putine teste efectuate”?