SATU MARE. A vrut să omoare un tânăr, apoi a intrat cu drogurile în secția de Poliție!
Conform informațiilor PresaSM, totul a început în data de 26.08.2024, atunci când în jurul orei 02.00, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din comuna Valea Vinului, a sunat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 și a reclamat faptul că fiul ei, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiat pe stradă de către un alt individ, în vârstă de 22 de ani.
Mai exact, totul s-a întâmplat pe o stradă din localitatea Sâi, comuna Valea Vinului, atunci când – în urma unui conflict iscat din senin – minorul a fost lovit cu un cuțit în spate de mai multe ori.
Victima a fost preluată de către un echipaj de prim-ajutor și trasportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
A doua zi, agresorul a fost căutat de polițiști pentru a fi audiat. Aflând că este căutat, tânărul în vârstă de 22 de ani s-a dus singur la Poliție. A intrat în secție, unde a fost percheziționat de către purtătorii de uniformă și… surpriză. Acesta avea asupra lui o substanță care pare să fie interzisă de lege.
Pe lângă agresiunea asupra minorului, indiviodul mai este cercetat și pentru posesia de droguri.