SATU MARE. A mers să-și ”viziteze mama”, dar a fost condamnat la închisoare cu executare
Un individ recidivist s-a ales cu o pedeapsă de 2 ani şi 5 luni închisoare, în regim de detenţie, după ce a fost prins conducând în mod sistematic fără permis de conducere. De altfel, individul nici nu ascundea comiterea continuă a acestui tip de infracțiune, fiind de notorietate în cercul cunoscuților săi.
Dar totul i s-a năruit după ce a hotărât să se deplaseze la domiciliul mamei sale, motiv pentru care a urcat la volanul autoturismul. La ieşirea din localitatea Pomi, pe DJ 193B, a fost oprit de către un echipaj de poliţie, ocazie cu care, în urma solicitării documentelor la control, a recunoscut că nu posedă permis de conducere.
Inculpatul a mai precizat că a condus şi cu alte ocazii pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, motiv pentru care a fost cercetat şi în alte dosare penale.
”Astfel, inculpatul a creat această stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege şi relaţiile sociale referitoare la acestea, respectiv viaţa, integritatea fizică şi psihică a participanţilor la trafic şi integritatea bunurilor. (…) aceasta fiind o infracţiune de pericol, pentru a cărei existenţă nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi a participanţilor la trafic”, au opinat judecătorii.