Meniu

Caută pe PresaSM

0

SATU MARE. A fost amendat pe nedrept, a câștigat în instanță, dar tot s-a trezit cu poprire pe conturi

Un bărbat din comuna Pișcolt, județul Satu Mare, a trăit o situație absurdă: deși a câștigat procesul împotriva Poliției Animalelor, s-a trezit cu poprire pe conturi pentru o amendă care, legal, nu ma...

SATU MARE. A fost amendat pe nedrept, a câștigat în instanță, dar tot s-a trezit cu poprire pe conturi

Un bărbat din comuna Pișcolt, județul Satu Mare, a trăit o situație absurdă: deși a câștigat procesul împotriva Poliției Animalelor, s-a trezit cu poprire pe conturi pentru o amendă care, legal, nu mai exista, conform informațiilor PresaSM. 

Totul a început în vara anului 2024, când bărbatul a fost sancționat de către Poliția Animalelor cu o amendă de 1.320 de lei, fiind întocmit procesul-verbal de contravenție seria PSMY nr. 107293 din 06.08.2024. Nemulțumit de măsura considerată abuzivă, acesta a formulat plângere contravențională la Judecătoria Carei, contestând legalitatea și temeinicia sancțiunii.

După aproape un an de proceduri, instanța i-a dat dreptate. Prin hotărârea nr. 741/2025, pronunțată la 18 iunie 2025, Judecătoria Carei a admis plângerea contravențională și a decis înlocuirea amenzii cu un avertisment, considerând că fapta nu justifică o sancțiune pecuniară. Instanța a atras doar atenția petentului asupra respectării legii, fără a-i impune vreo obligație de plată.

Cum Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare nu a declarat apel în termenul legal, hotărârea a rămas definitivă. Doar că, la scurt timp, bărbatul a descoperit cu stupoare că are poprire pe conturile bancare. Situația a ieșit la iveală atunci când s-a prezentat la Primăria Pișcolt pentru a-și achita taxele locale.

Sursele locale susțin că, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, juriștii IPJ Satu Mare ar fi transmis amenda spre executare către administrația locală, aceasta fiind înregistrată ca debit în evidențele fiscale. Cu alte cuvinte, amenda anulată de instanță a fost totuși pusă în executare.

Acum, sătmăreanul se vede nevoit să clarifice situația birocratică, deși legea este de partea sa. În cauză se ridică o întrebare firească: cine răspunde pentru această eroare administrativă și cum va fi ridicată proprirea instituită pe nedrept?

 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite