Cetățenii din Micro 17 l-au confundat pe un bărbat care se plimba pe stradă cu evadatul și l-au imobilizat, după care au chemat poliția. Conform obiectiv-sm.ro, bărbatul confundat de cetățeni cu cel evadat din Penitenciarul Satu Mare a fost prins sâmbătă în jurul orei 18.00, pe strada Independentei din Cartierul Micro 17 de mai mulți cetățeni, mai apoi a fost preluat de către polițiști. Ulterior, oamenii legii au realizat că persoana reținută nu este evadatul, apoi i-au dat drumul.
Reamintim faptul că duminică, în jurul orei 17.00, adevăratul evadat a fost reținut în localitatea Mădăras. Varga Marius, în vârstă de 25 de ani, a evadat sâmbătă, în jurul orei 11:30, atunci când a părăsit un punct de lucru exterior de pe raza localității Satu Mare (GAZ penitenciar). Acesta era clasificat în regim semi-deschis.
În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Satu Mare și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră.
Varga Marius a fost condamnat definitiv la trei ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiiunii de tâlhărie calificată, iar acum riscă o nouă pedeapsă de la șase luni la trei ani.