Sătmărenii plătesc printre cele mai mari prețuri pentru manopera la reparații auto. Topul județelor
Costurile cu ora de manoperă la reparaţiile auto au crescut cu 21% anul trecut, faţă de 2022, iar în intervalul 2020 – 2023 a fost înregistrată o creştere medie de 36%, conform unei analize realizate de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR). Iar potrivit sursei citate, Satu Mare se află în topul județelor atunci când vorbim de costurile pe care le plătim atunci când avem nevoie să ne reparăm mașina.
Peste 490.000 de calcule efectuate prin intermediul programului Audatex, de unităţile reparatoare din România, se află la baza unei cercetări de piață efectuate recent de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).
„Potrivit datelor colectate, în intervalul 2020 – 2023 (media pe ani), se observă o creştere medie cu 36% , respectiv 21% în 2023, comparativ cu 2022. Această dinamică accentuată reflectă o tendinţă constantă de majorare a tarifelor de manoperă pentru lucrările de caroserie”, se menţionează într-un comunicat al BAAR.
În ce priveşte situaţia pe judeţe, potrivit sursei citate, se poate constata faptul că tariful mediu pe ora de manoperă prezintă variaţii semnificative de la un judeţ la altul. Judeţele în care se observă constant cel mai ridicat nivel al acestui indicator sunt: Brăila (226 lei), urmat de Tulcea (187 lei), Satu Mare (183 lei) şi Bucureşti (179 lei), conform datelor din 2023.
Statistica celor de la BAAR arată că triful mediu pe oră de manoperă a fost de 128 lei în 2020 la Satu Mare, în timp ce în 2021 a ajuns la 131, iar în 2022 era de 156, toate prețuri fără TVA.
„Nu în ultimul rând, analiza tarifelor pe ora de manoperă în cazul principalelor mărci de autovehicule comercializate în România a scos în evidenţă creşteri importante pentru majoritatea acestora, cele mai relevante fiind: Seat +50%, Volvo +45%, Honda şi Chevrolet +44%, Mitsubishi +40%”, arată studiul.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) este organizaţia responsabilă cu supravegherea şi analiza costurilor asociate reparaţiilor auto în România, oferind date şi soluţii relevante pentru industria asigurărilor auto.