Sătmăreni care conduc cu permise false, ”obținute” în Occident. Polițiștii s-au prins de șmecherie
Unii sătmăreni vin și conduc liniștiți pe șoselele din județul Satu Mare, cu toate că nu au permis de conducere. Dând dovadă de un curaj vecin cu nebunia, aceștia au obținut, pe căi doar de ei știute, permise de conducere din țări din Occident, iar mai apoi îl prezintă cu grație polițiștilor din Satu Mare, în momentul în acre sunt opriți.
Doar că polițiștii sătmăreni s-au prins și au început să îi prindă pe acești ”șoferi”.
Concret, la data de 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au identificat în trafic, la volanul unui autoturism, un bărbat, de 31 de ani, din Carei. În urma verificărilor efectuate de către polițiști aceștia au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie, acesta prezentând un permis de conducere fals, eliberat de autoritățile italiene.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.