Sătmăreni atacați cu pietre în trenul personal Halmeu – Oradea (FOTOGALERIE)
România anului 2016! Mai mulți sătmăreni care au călătorit cu trenul personal între Hamleu şi Oradea au trăit clipe de groază și uluire.
Trenul cu care au circulat a fost atacat cu pietre, exact ca și într-o țară de lumea a treia. Totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 22.00, în apropierea oraşului Valea lui Mihai din judeţul Bihor.
Geamurile şi uşile mai multor vagoane au fost lovite şi sparte de cinci-şase pietre, aruncate din exterior. În orice caz, geamurile securizate ale trenului au fost făcute zob, pietrele aruncate fiind de dimensiuni apreciabile și aruncate cu forță. Cu toate acestea, nicio persoană nu s-a încumetat să tragă semnalul de alarmă.
foto: digi24.ro