Sătmăreanul și-a amenințat și agresat soția. Speriată, femeia a cerut ajutorul polițiștilor. Acum bărbatul nu mai are voie acasă

La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, au fost sesizați prin apel 112 de către o tânără de 23 de ani, din municipiul Carei despre faptul că soțul său de 40 de ani, a gresat-o fizic și i-a adresat amenințări cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 40 de ani, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de victimă și de domiciliul acesteia.
Totodată, s-a procedat la montarea dispozitivului electronic de supraveghere bărbatului, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
