Sătmăreanul era căutat de autoritățile din Italia. Pe fir au intrat polițiștii sătmăreni
Polițiștii sătmăreni au reținut un sătmărean de 35 de ani. Acesta era căutat de autoritățile din italia pentru furt și spălare de bani. Băbratul își va petrece următorii opt ani după gratii.
La data de 05 decembrie, polițiștii de investigații criminale sătmăreni în colaborare cu luptătorii din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au depistat un bărbat, de 35 de ani, din Satu Mare, pe numele căruia autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare.
„Susnumitul a fost condamnat la 8 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății(furt și spălare de bani). Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea care a luat față de acesta măsura reținerii pentru 24 de ore fiind depus în Arestul I.P.J. Bihor”, spun polițișii sătmăreni.