Sătmăreanul consumase cocaină și metamfetamină înainte de a se urca la volan. L-au prins polițiștii din Arad
Un bărbat din județul Satu Mare a fost oprit în trafic de polițiștii arădeni, iar în urma testării cu aparatul DrugTest a celui care se afla la volan, a rezultat că acesta consumase droguri. În plus, în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul avea și permisul auto suspendat.
În după-amiaza zilei de 29 decembrie, a fost depistat pe strada Banu Mărăcine, din municipiul Arad, un bărbat de 31 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.
Testarea cu aparatul DrugTest a indicat o valoare pozitivă pentru consum de cocaină și metamfetamină, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate.
„Cel în cauză este cercetat pentru concurs de infracțini la regimul circulației rutiere”, a transmis IPJ Arad.