Sătmăreanul care a devenit model de bune practici. Dat exemplu și la Bruxelles
Caiac SMile a debutat ca și club de performanță în sportul olimpic caiac slalom și pentru sătmărenii dornici de activități de familie și recreaționale în natură, dar a ajuns rapid să se impună la nivel național ca una dintre asociațiile cu cel mai puternic impact în viața socială a persoanelor din categorii defavorizate din România. Aici putem înșirui multe proiecte desfășurate în ultimii ani, de la tabere pentru copiii din centrele de protecție a copilului până la cele mai de impact, accesibilizarea pârtiilor de ski pentru persoane cu dizabilități.
Ultimul proiect de amploare al CaiacSmile, centrul de zi, a primit recunoaștere internațională, fiind selectat de o comisie de la Bruxelles în finala unei competiții de bune practici din domeniul social. Ionut Stancovici, cel care a pus asociația pe picioare, tocmai ce s-a întors de la Bruxelles, acolo unde munca sa din ultimii ani a primit laude și aplauze.
„Centrul nostru de zi finanțat de Asociatia Grupul de Actiune Locala Microregiunea Somes – Codru, Reteaua Națională de Dezvoltare Rurală – RNDR și Rețeaua Rurală Națională – RRN și a cărui activitate este susținută de Județul Satu Mare – Consiliul Județean este unul dintre cele 6 proiecte din Europa prezentate la Bruxelles în finala competiției europene de bune practici în domeniul social, #ariawards23. Este singurul proiect din România selectat de juriul european în cadrul categoriei Socio-economic fabric of rural areas. Acesta este rezultatul muncii unei întregi echipe și a unei întregi comunități care au lucrat cot la cot și umăr la umăr pentru a găsi idei și soluții de finanțare pentru proiectele destinate persoanelor cu dizabilități, dar și pentru a le implementa”, declară Ionuț.
Pentru CaiacSmile urmează o iarnă plină de activități, cu prezență masivă pe pârtiile de ski din România, acolo unde va continua promovarea sportului pentru persoanele cu dizabilități, după ce anii anteriori pârtiile din aproape toată țara au fost dotate de sătmărenii de la CaiacSmile cu skiuri pentru această categorie de persoane.