Sătmăreanul acuzat că și-a molestat fiica (9 ani), liber! Soția a fugit de acasă
Reporterii PresaSM au aflat că o sătmăreancă și-a reclamat soțul la Poliție, și asta după ce bărbatul a plecat de la domiciliul lor, situat pe strada Zefirului, împreună cu cei trei copii ai femeii, proveniți dintr-o căsătorie anterioară, și nu s-a mai întors. După ce copiii au fost găsiți, una dintre fete ar fi povestit că bărbatul ar fi forțat-o să întrețină relații de natură intimă.
Fetița ar fi recunoscut totul
Potrivit martorilor, oamenii legii l-ar fi găsit destul de repede pe S. H., în vârstă de circa 35 de ani. Soția l-a acuzat pe bărbat că ar fi obligat-o pe una dintre fete, în vârstă de nouă ani, să întrețină relații intime, sub amenințarea cu violența.
Surse apropiate familiei au precizat pentru PresaSM că minora a spus că bărbatul ar fi obligat-o să întrețină relații de natură orală. Pentru că procurorii și polițiștii nu au încă destule probe împotriva presupusului agresor, acesta a fost lăsat în libertate.
În aceste momente se strâng probe și se așteaptă rezultatele analizelor medicale și ale testărilor psihologice. În funcție de aceste probe se vor lua și măsurile legale.
Femeia a fugit de acasă, cu copii cu tot
De frica bărbatului, femeia și-a luat copiii și a plecat de acasă. Aceasta s-a mutat într-o altă locație și așteaptă finalizarea anchetei realizate de polițiștii sătmăreni, sub coordonarea procurorilor. Mama copiilor se arată decisă să nu se mai întoarcă vreodată la fostul concubin.
Bărbatul ar fi profitat că absența soției
Surse au precizat pentru PresaSM că zilele trecute mama presupusei victime ar fi fost internată cu o altă fetiță în Spitalul Județean de Urgență, iar în perioada care a trecut bărbatul și-ar fi pus în practică planul.
Cel mai probabil, dacă medicii legiști vor stabili că minora a fost molestată, individul se va întoarce în arest și va risca ani grei de închisoare. Acolo unde viața unor astfel de indivizi nu este una tocmai roză, dacă este să dăm crezare folclorului din sistemul penitenciar.