Sătmăreancă dispărută fără urmă. Poliția a preluat cazul
O sătmăreancă a dispărut fără urmă duminică seara, în jurul orei 23.00. Aceasta a plecat de acasă, însoțită de câinele său, după care nu a mai fost văzută.
Echipajele Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean e Jandarmi și oameni din zonă au intrat în alertă și o caută pe femeie.
”Fac un apel din suflet la toti ce-i din zona Oasului daca cumva ati vazut-o pe această persoană (bunica mea) va rog orce indiciu ne-ar putea ajuta, a dispărut de aseara, de la ora 11, de acasa însoțită de câinele ei: (Este căutată de echipajele de poliție dar parca a intrat în pamant”, este apelul Danei Angela Diudea, postat pe Facebook.
Dacă aveți informații vă rugăm să sunați la 112 sau să mergeți la cea mai apropiată secție de poliție.
Ce spune Poliția: ”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare caută o femeie, de 87 de ani, care a plecat de la domiciliul său, din localitatea Gherța Mare, și nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112.
La data de 1 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au fost sesizați cu privire la faptul că LUKUT EUDOCHIA, de 87 de ani, din localitatea Gherța Mare, a dispărut de la domiciliu în noaptea de 30 septembrie – 1 octombrie a.c. şi nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: înălţime 1,70 m, greutate de aproximativ 55 kg, păr alb, ochi albaștri. La momentul dispariţiei, femeia purta o fustă neagră și o bluză verde, fiind încălțată cu o pereche de pantofi de gumă albaștrii. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”
A mai disparut si un om in varsta la Satu Mare, ce este cu el?
View Comment