Sătmărean, soț și tată ”model”. Și-a scos în stradă soția și copilul cu handicap
Un individ din municipiul Satu Mare a dat dovadă că este un veritabil zmeu atunci când este cazul să își măsoare forțele cu soția și cu copilul cu autism. Individul și-a scos din casă familia și a aruncat-o în stradă. Dar situația nu a rămas așa, iar polițiștii, procurorii și judecătorii au făcut dreptate familiei fără apărare, evacuându-l din casă tocmai pe agresor, pentru cel puțin o lună.
Conform informațiilor PresaSM, femeia le-a spus oamenilor legii că individul a ameninţat-o că o va omorî pe ea şi pe familia sa. De asemenea, a arătat că soțul a ameninţat-o că nu o va lăsa să intre în casă, că doreşte să îi ia acesteia copilul şi îl va da la o casă de copii. La un moment dat, pe fondul unui acces de furie, individul și-a scos în stradă soția și copilul. Fapt care s-a întâmplat și în luna iulie a acestui an, atunci când au plecat în concediu, dar soțul și-a scos din camera de hotel soția și copilul.
Situația a fost atât de dramatică încât și copilul cu handicap a ajuns să sune la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 în data de 24.09.2023, ora 11:24. Polițiștii ajunși la fața locului l-au scos pe bărbat din locuință pentru cinci zile, iar acum judecătorii i-au interzis acestuia să se mai apropie de familia sa pe o perioadă de minim o lună.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ