Sătmărean reținut pentru câteva kg de carne furată dintr-un magazin din municipiul Satu Mare
Bărbat cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt. A fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Concret, la data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt. În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în perioada 20-22 aprilie a.c., un bărbat de 34 de ani ar fi sustras mai multe produse de carmangerie dintr-un magazin alimentar situat în municipiul Satu Mare, rezultând un prejudiciu de aproximativ 157 de lei.
Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
De asemenea, la data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Curtea de Apel Oradea, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din județul Sălaj. Bărbatul este condamnat la 2 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Acesta a fost depus în Penitenciarul Satu Mare.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 22 aprilie a.c. și activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 130 de sancțiuni contravenționale.