Sătmărean oprit cu mașina în trafic, în județ. A primit o amendă uriașă, de 4000 de euro
Bărbat amendat cu o sumă uriașă pentru că a fost prins marți de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice în timp ce transporta a 2400 fire de țigarete.
Concret, la data de 06 iunie a.c., în jurul orelor 20.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au identificat în trafic, în județul Satu Mare, un conducător auto care transporta 2400 fire de țigarete, fără a putea prezenta documente justificative.
Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, a fost sancționat contravențional, cu o amendă de 20.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.227/2015.
De asemenea, tot în cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ