Sătmărean, fără permis și cu alcoolemie enormă. S-a certat cu polițiștii și a fost arestat
Polițiștii din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au identificat, în trafic, un bărbat, de 37 de ani, din Negrești Oaș care se afla la volanul unui autoturism.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Intrucât bărbatul emana halenă alcoolică și a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, acesta a fost condus la Spitalul Negrești Oaș, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, având o alcoolemie de 2,66 g/l alcool pur în sânge.
Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar prin ordonanța procurorului s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
FOTO: Arhivă