Sătmărean dus cu forța în carantină. Nu a respectat izolarea, prins pe stradă
Un sătmărean, întors recent din Franța, și care trebuia să se afle în autoizolare la domiciliu, a fost prins pe stradă. Pe cale de consecință, polițiștii și jandarmii l-au preluat pe bărbat și l-au dus la un centru de carantină din municipiul Satu Mare.
”Astazi am fost nevoiți să luăm primele măsuri pentru nerespectarea condițiilor de autoizolare. Este vorba de o persoană cu domiciliul în comuna noastră, întoarsă recent din Franța, care nu a respectat condițiile de autoizolare, părăsind domiciliul. Prin urmare, aceasta a fost preluată de un echipaj specializat și transportat la o unitate de carantinare din municipiul Satu Mare.
Atragem încă odată atenția tuturor celor în cauză de a respecta măsurile impuse privind autoizolarea, iar toți cei care observă nerespectări ale măsurilor, sunt rugați să le semnaleze imediat!”, informează conducerea Primăriei Apa.
Având în vedere Ordonanța Militară nr. 2 din 2020, vă rugăm să considerați recomandările privind circulația pe timp de zi ca fiind OBLIGATORII, numai în acest fel putând preveni răspândirea virusului COVID19.
PresaSM face un apel la responsabilitate și îi roagă pe cetățenii care au sosit din țările afectate de coronavirus să respecte cu strictețe indicațiile autorităților pentru a proteja sănătatea familiei și a comunității.
Felicitari jandarmeriei ! Faceti-va datoria !
View Commentfoarte bine.
View Comment