Sătmărean: Cu mama imobilizată, aștept de șase ore o ambulanță de transfer
Un sătmărean reclamă faptul că așteaptă de șase ore o ambulanță pentru ca mama sa să ajungă la Spitalul Vechi, la secția de Neurologie. Bărbatul a sunat la Serviciul de Ambulanță, dar i s-a comunicat că abia după patru ore s-a solicitat un echipaj al SAJ. La ora 20:30, pacienta și fiul său încă se mai află la spital, în așteptare.
Un sătmărean reclamă faptul că de la ora 14 așteaptă o ambulanță de transfer pentru ca mama sa, care nu se poate mișca, să fie transferată de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean la secția de Neurologie de la Spitalul Vechi. Iar asta nu e totul, spune sătmăreanul. Acesta a declarat că deși medicii i-au spus că a fost solicitat un echipaj, atunci când a vorbit la Serviciul de Ambulanță, aceștia au precizat că abia după ora 17 a fost făcută cererea. Asta în condițiile în care la ora 17 în Satu Mare se declanșase un Plan Roșu de intervenție.
„De 6 ore aștept o ambulanta de transfer de la UPU Satu Mare la Neurologie. Medicii sunt neputincioși … Mai și mint oamenii … scandalos … strigător la cer. Bolnavii stau pe săli și nimeni nu îi bagă în seamă. Sunt aici cu mama care nu se poate mișca. Sunt aici de la ora 14. Mi -a spus că la ora 15 a fost chemată ambulanța de transfer. Am sunat la Serviciul Ambulanță și mi s-a spus că la ora 17:41 a fost chemată ambulanța de transfer. Este ora 20:30 și nu a sosit. E strigător la cer”, spune sătmăreanul Ionuț Șovu.
Situația este cu atât mai enervantă cu cât mai multe ambulanțe stau parcate la unitatea medicală și nu în garajele Serviciului Județean de Ambulanță.
Nu știu ce reguli interne de toată jena au. Și noi a trebuit să externa un pacient paralizat în totalitate cu propriile puteri. Ei, de la spitalul județean ne-au spus ca trebuia sa anunțăm că vrem ambulanță cu 24 ore înainte. Să le fie rușine. Abia aștept să ne mutăm din satul ăsta mare.
View Comment