Sătmărean cercetat după ce a vândut mașina în leasing, de zeci de mii de euro. Firma l-a dat în urmărire
Totul a ieșit la iveală după ce patronul unei firme din București a cumpărat și a solicitat transcrierea dreptului de proprietate pentru autoturismul Toyota Proace, vehicul care figurează urmărit de autoritățile din Belgia din data de 22.12.2022. Din verificările efectuate a rezultat faptul că persoana a cumpărat autoturismul în cauză pentru suma de 16.800 euro, plătiți cash, de la un sătmărean, după un anunț postat pe OLX, conform informațiilor PresaSM.
Care – la rândul său – ar fi spus că are acest autoturism de la un muncitor din Ungaria, care avea să îi dea o sumă de ani, aproximativ 20.000 euro şi neavând să-i restituie această sumă, i-a dat autoturismul. În realitate, sătmăreanul în cauză a cumpărat autoturismul de la o firmă de leasing din Belgia, doar că nu a mai plătit ratele, belgienii depunând o plângere pentru abuz de încredere.
Conform declarației date de sătmărean, acesta a precizat că, în perioada anilor 2018 – 2021, a locuit și lucrat în Belgia, în orașul Ninove. Aici a desfășurat activități în domeniul construcțiilor civile și a deținut și o firmă a sa. În luna august 2020 a cumpărat în sistem leasing un autoturism marca Toyota Proace pentru care avea de achitat lunar suma de aproximativ 550 euro. A plătit timp de un an ratele pentru acest autoturism după care din cauza problemelor financiare și a problemelor de sănătate, nu a mai reușit să plătească ratele de leasing către bancă.
S-a reîntors în România cu autovehiculul Toyota Proace înmatriculat în Belgia, pe care, după patru luni, l-a vândut. A vândut autovehiculul cu suma de 10.000 euro, deși valoarea reală era de 25.000 de euro, ocazie cu care i-a predat odată cu mașina și actele vehiculului și două chei de contact, încheind cu cumpărătorul în acest sens un contract de vânzare -cumpărare. Doar că noul proprietar a fost oprit de către polițiștii maghiari și lăsat fără mașină, care era căutată de autoritățile belgiene.
Dosarul a ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, care urmează să administreze probatoriul în cauză prin care să stabilească cine minte și cine spune adevărul. Vânzătorul spune că i-a spus cumpărătorului de ratele neachitate ale mașinii. Pe de altă parte, cumpărătorul a precizat că vânzătorul ar fi omis acest aspect și că l-ar fi înșelat.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ