Judecătoria Satu Mare a dispus începerea judecății într-un dosar penal având ca obiect infracțiunea de furt calificat, după ce a constatat legalitatea sesizării instanței și a probelor administrate în faza de urmărire penală. Potrivit informațiilor PresaSM, inculpatul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, recidivist postexecutoriu, a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Codul penal.
Judecătorul a reținut că rechizitoriul emis de Parchet este legal întocmit, iar actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind formulate cereri sau excepții de către părți. Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ar fi avut loc în data de 23 februarie 2024, în municipiul Satu Mare. Conform anchetatorilor, acesta ar fi profitat de starea de ebrietate a persoanei vătămate și i-ar fi sustras din portofel suma de 600 de euro, în fața unei săli de jocuri situate pe bulevardul Independenței din Cartierul Micro 17.
A doua zi, bărbatul a fost depistat de polițiști în stare avansată de ebrietate, iar asupra sa a fost găsită o sumă de bani în lei și euro, care a fost ridicată și ulterior restituită parțial persoanei vătămate. În cursul urmăririi penale, victima l-a recunoscut pe inculpat din fotografii, iar declarațiile martorilor au susținut versiunea acuzării.
Deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că ar fi găsit un portofel pe stradă, procurorii au apreciat că probele administrate confirmă existența infracțiunii de furt calificat. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în proces, solicitând daune materiale în valoare de 3.000 de lei.
Prin încheierea pronunțată la data de 23 decembrie 2025, instanța a dispus începerea judecății cauzei. Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
-------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ