Sătmărean beat, condamnat după ce a lovit cu mașina o întreagă familie, pe trotuar
Un sătmărean (34 ani) a fost condamnat SĂPTĂMÂNA ACEASTA la o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare cu suspendare. Și asta după ce s-a urcat beat la volanul unei autoutilitare, a lovit din spate un BMW, pe care l-a proiectat într-o familie aflată pe trotuar. Nu mai puțin de cinci persoane au fost accidentate, ajungând la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, conform informațiilor PresaSM.
Acesta a fost condamnat după ce, aflat la volanul unei autoutilitare, a produs un accident rutier în localitatea Supuru de Jos. Mai exact, a intrat în coliziune cu un autoturism oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate unor persoane. Nu mai puțin de cinci persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre cele două vehicule. Printre cele cinci victime se numără un copil în vârstă de doar 11 luni, o fetiță în vârstă de trei ani și mama lor, care înainte cu două luni de la producerea accidentului și-a îngropat soțul.
Șoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,88 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Fiind audiat de către polițiști, sătmăreanul a arătat că a consumat împreună cu mai mulţi prieteni bere cu alcool şi vin, fără a putea preciza cantitatea, după care s-a culcat. După ce s-a trezit s-a urcat la volanul unei autoutilitare, iar după intersecţia drumului DN19A cu DJ196, unde se află o trecere de pietoni, a observat un autoturism de culoare roşie marca BMW care se afla oprit pentru a acorda prioritate de trecere unor pietoni. Din cauza faptului că nu a păstrat distanţa regulamentară, nu a mai avut timp să frâneze, motiv pentru care a încercat să evite impactul cu autoturismul din faţă.
Autoturismul marca BMV proiectat în faţă a lovit căruciorul de copii în care se afla minora de 11 luni, pe care l-a răsturnat. În urma impactului au fost lovite şi mama beleluşului, dar și mama tinerei.
Una dintre victime a relatat că a observat când autoutilitara s-a apropiat de trecerea de pietoni, lovind autoturismul oprit să le acorde prioritate, însă din cauza impactului puternic maşina din faţă a fost aruncată în faţă, lovind-o atât pe ea cât şi pe ceilalţi membrii ai familiei sale. A arătat persoana vătămată că după ce a fost doborâtă la pământ, a observat că şi ceilalţi erau la pământ, fiecare strigând după ajutor. După care au ajuns cu toții la Urgență.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ