Sătmărean bătut de vecin de 3 ori consecutiv după ce a cerut să lase muzica mai încet. Victima, la Urgență

Un sătmărean, domiciliat în satul Mărtinești din județul Satu Mare, a fost bătut de un vecin de-al său pentru simplul motiv că i-a cerut să dea muzica mai încet și să nu facă ”discotecă în aer liber”. Conform informațiilor PresaSM, victima le-a spus polițiștilor că individul l-ar fi amenințat cu moartea și l-ar fi agresat fizic, lovindu-l cu pumnii și picioarele, deoarece l-a atenționat să înceteze cu gălăgia, să oprească muzica din boxele autoturismului parcat în incinta imobilului unde era cazat.
Victima le-a mai spus polițiștilor că agresorul a venit în jurul orei 18.00 însoţit încă de 2 persoane, au deschis uşile la maşină, au dat muzica la maxim şi au început să tipe şi să facă gălăgie, motiv pentru care el a ieşit din curte în stradă în faţa porţii sale şi le-a atras atenţia să nu facă gălăgie, să nu facă discotecă în aer liber.
Vecinul l-a înjurat şi i-a zis să-l lase în pace, dar a insistat să oprească muzica, după care l-a lovit cu pumnul şi cu picioarele. Soția victimei a sunat la 112. Poliția a ajuns prea târziu, victima ajungând deja la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, acolo unde a și fost audiat. Victima a mai spus că din discuţiile cu agenţii de poliție, aceştia i-au relatat că agresorul ar mai fi fost implicat într-un scandal în urmă cu aproximativ 3-4 săptămâni.
Agresorul a precizat că locuiește de câteva luni la un motel din Mărtinești, fiind angajat la o firmă care execută lucrări la Aeroportul Satu Mare. În timp ce despacheta cumpărăturile și bagajele, a ieșit pe stradă un vecin, iar acesta a strigat la ei și le-a adresat şi injurii, susţinând că-l deranjează tot timpul. Agresorul a mai spus că de când sunt cazați, pe vecin îl deranjează absolut tot ce fac ei acolo în curte, şi aceleaşi probleme le are cu toţi cei cazaţi.
S-a dus înspre persoana respectivă să o întrebe ce are cu ei, însă aceasta l-a înjurat de mamă, astfel că s-a enervat și i-a dat o palmă în zona feţei, după care persoana l-a lovit cu piciorul şi cu pumnul, astfel că a mai lovit-o de câteva ori doar cu palma şi i-a mai dat şi un picior.
A plecat înspre maşină însă persoana respectivă a continuat să îl înjure, astfel că s-a întors şi i-a mai dat câteva palme, sărindu-i ochelarii, precizând că și el a mai fost lovit cu pumnii şi picioarele. Din nou a plecat înspre maşină, însă iar a fost înjurat astfel că a venit a treia oară înspre persoana respectivă ca să discute cu ea frumos și să-i spună că nu este bine ceea ce fac, însă nu a mai lovit-o, deși a încercat, după care a plecat de acolo. Cert este că agresorul a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ
