Sătmărean acuzat de evaziune de milioane de lei. Cum a reușit să scape după zece ani de procese
După ZECE ani de procese, printr-o decizie a Curții de Apel Oradea, MIERCURI, 22 mai 2024, s-a dispus o soluție de achitare a unui sătmărean de sub acuzația săvârșirii a două infracțiuni de evaziune fiscală, ambele in formă continuată, anunță firma de avocatură care l-a apărat, respectiv Șuta&Nistor. Presupusul prejudiciu a fost stabilit de către organele fiscale, precum și de către parchet la suma de peste 3.700.000 de lei, aproximativ 740.000 de euro, „recuperat” integral, în cea mai mare parte, prin executare silită, în cadrul procedurilor administriv-fiscale.
În esență, sătmăreanul a fost acuzat de procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cǎ, în calitate de administrator al unei societăți (comerciale) cu răspundere limitată, în perioada septembrie 2010 – martie 2014, a dispus înregistrarea în contabilitatea societății a mai multor facturi fiscale care ar fi conținut operațiuni comerciale nereale sau alte operațiuni fictive, în scopul diminuării bazei impozabile a societății.
Facturile incriminate au fost emise urmare a activităților desfășurate de societate pentru reabilitarea și construirea unor obiective de interes public, în beneficiul unei primării. Acuzarea a susținut că urmarea patrimonială păguboasă a pretinselor fapte infracționale ale acuzatului s-ar fi creat și localizat în bugetul general consolidat al statului, fiind estimat un prejudiciu de 740.000 de euro.
”Soluția de achitare pentru evaziunea fiscală reținută în sarcina sătmăreanului s-a pronunțat de instanța de apel, respectiv de Curtea de Apel Oradea, într-un complet colegial, compus din doamna judecătoare Denisa Daniela Vidican și doamna judecătoare Delia Udroiu-Lucian. Cinste acestor distinse doamne magistrat, profesioniste, imparțiale, curajoase și cu sentimentul dreptății! Au dovedit la manieră convingătoare cǎ salariile pe care le încasează nu le afectează cu nimic statutul de magistrați, efectiv independenți”, transmit avocații apărării, Șuta&Nistor.