Șanse aproape nule să se deschidă ștrandul din Satu Mare în acest an. Procesele blochează tot
După ce consilieri locali au votat proiectul propus de primarul Kereskényi Gábor care prevede desființarea de drept a contractul încheiat de municipiul Satu Mare cu firma S.C. Beny Alex S.R.L. pentru administrarea ștrandului din municipiul Satu Mare, firma Beny Alex a deschis proces la Tribunalul Satu Mare.
Având în vedere modul anevoios în care se desfășoară procesul, sunt șanse foarte mici ca ștrandul să se deschidă în acest an! De exemplu, conform informațiilor PresaSM, procesul a avut un prim termen în septembrie 2021, iar după ce primul complet a declinat soluționarea cauzei, al doilea complet a început judecarea doar în februarie 2022, cu un al doilea termen pentru 15 martie. În acest ritm, va fi aproape imposibil să se poată desemna o altă firmă care să administreze ștrandul.
Poziția firmei SC Beny Ales SRL
Reprezentanții firmei Beny Alex SRL au precizat pentru PresaSM că au propus încetarea pe cale amiabilă a Contractului de concesiune nr. 47.225-573/26.11.2008, cu preluarea tuturor investițiilor de către Primăria și Consiliul Local Satu Mare, dar numai după plata unor despăgubiri în cuantum de 26.056.791,4 lei. Sumă ce reprezintă diferenţa dintre valoarea totală a investiţiei realizate, în cuantum de 32.777.549,31 lei, şi valoarea investiţiei amortizate, în cuantum de 6.720.757,87 lei.
”Ca să fie spus adevărul, noi am cerut rezilierea contractului de comun acord. Nu este vorba despre o întrerupere unilaterală. Dar dorim rezilierea în anumite condiții, fiindcă am investit 7 milioane de euro. În bunuri imobile pe care nu le putem recupera. Iar Consiliul Local – prin contractul de concesiune – se angaja să ne dea terenul liber de orice fel de sarcină. Or, ulterior am ne-am ales cu tot felul de procese, care nu sunt din culpa noastră. Prin care ni se cer opt milioane de lei. Dacă deschideam ștrandul, atunci ne alegeam cu un nou proces și alte despăgubiri. În concluzie, dacă Primăria și Consiliul Local nu sunt de acord să reziliem contractul în mod amiabil, cu recuperea investițiilor realizate de către noi, vom merge în instanță”, a declarat Beniamin Țânțaș în 2021, înainte ca aleșii locali să anuleze contractul.
Poziția Primăriei Satu Mare
Primarul a cerut încetarea contractului de concesiune. Principala sursă de nemulțumire este faptul că, pentru al doilea an consecutiv, ștrandul stă închis.
“Am propus încetarea contractului de concesiune. Am considerat în unanimitate că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Vrem ca sătmărenii să aibă din nou acces la ștrand. Nu se mai poate continua acest contract”, a spus primarul municipiului Satu Mare.
Construcția parcărilor, dar și a hotelului de trei stele cu servicii de spa incluse nu s-au realizat, a mai precizat edilul șef sătmărean, care a spus că cetățenii trebuie să aibă cât mai repede acces la serviciile oferite de ștrand.
“Este important pentru noi să redăm ștrandul sătmărenilor”, a spus Kereskényi Gábor.