Salvamontiștii vă cer ajutorul. Vă roagă să semnați petiția
Salvamontiștii lansează un apel și îi roagă pe sătmăreni să semneze petiția pentru dotarea autospecialelor cu semnale acustice și luminoase. Cei care doresc să semneze o pot face pe site-ul celor de la declic.
Salvamontiștii sătmăreni fac apel la public și îi roagă pe cetățeni să semneze petiția „Vrem semnale acustice și luminoase pe autospecialele Salvamont!”.
Legislația rutieră în vigoare nu prevede că salvamontiștii pot utiliza sisteme de avertizare acustică și luminoasă(girofaruri și sirene) pe autospecialele de intervenție în timp ce se află în exercițiul funcțiunii la solicitările venite prin Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Deplasarea lor prin trafic fără astfel de sisteme le îngreunează misiunile și, nu de puține ori, le pune viața în pericol, explică inițiatorii petiției.
„Cerem modificarea art. 32, alin. (1), litera b) din Codul Rutier prin adăugarea autospecialelor din cadrul serviciilor locale și județene de salvatori montani „Salvamont” în categoria vehiculelor cu regim de circulație prioritară, dotate cu sisteme de avertizare acustică și luminoasă de culoare albastră”, se arată în cuprinsul petiției.
Inițiatorii petiției mai subliniază și faputl că serviciul Salvamont este singurul serviciu care nu beneficiază de facilitatea deplasării în regim prioritar la acțiunile de salvare.
Cei care doresc să semneze petiția o pot face pe site-ul celor de la Declic, accesând link-ul următor —-> click AICI.
Amu ce le mai trabă și legitimație de polițist???
View Comment