Salvamontiștii sătmăreni au salvat trei turiști britanici surprinși de o furtună violentă pe vârful Pietroasa
Salvamontiștii sătmăreni au salvat trei turiști britanici care au fost surprinși de o furtună violentă urmată de o ceață densă, în zona vârfului Pietroasa.
Salvamontiștii anunță că traseele de coborâre vor fi reamenajate astfel încât să poată fi parcurse în siguranță și în condiții de ceață densă.
„Menționăm intervenția din această săptămână a SPJ Salvamont în sprijinul a trei persoane din Regatul Unit, aflate în vacanță în România, care au cerut ajutor pentru coborârea în siguranță de pe vârful Pietroasa, fiind surprinși de o furtună violentă, cu ploaie torențială urmată de o ceață cu posibilitățile de orientare practic nule.
S-a intervenit la timp, cu sprijinul Dispeceratului SNUAU 112 și al Dispeceratului Național Salvamont, cărora le mulțumim pentru sprijin!
Recomandarea Salvamont către turiști, este aceea de a avea în permanență asupra lor, chiar dacă încă este vară, haine impermeabile și călduroase!
În urma acestei intervenții, SPJ Salvamont SM, va concepe și reamenaja unul din traseele de coborâre de pe vârf, pentru ca acesta să poată fi parcurs în siguranță, chiar și în condiții de ceată deasă”, spun cei de la Serviciul Salvamont Satu Mare.