Să vină peste 60 milioane euro! Strabag a pierdut licitația pentru Aeroportul Satu Mare
Unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii din istoria județului Satu Mare a fost blocat temporar de către cei de la Strabag. Este vorba despre faptul că Strabag a contestat licitația de peste 60 de milioane de euro privind modernizarea Aeroportului Internațional Satu Mare. Dar a pierdut, conform informațiilor PresaSM!
Conform informațiilor PresaSM, decizia a fost luată vineri, 10 februarie 2023, de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), prin care contestația celor de la Strabag a fost respinsă.
Astfel, licitația a fost câștigată de către Asociarea Bogart-Selina-Uti. Oferta câștigătoare a avut un plus fiindcă s-au dat asigurări din partea asocierii că se pot face modenizările fără ca aeroportul să fie închis pe perioada lucrărilor.
Prin acest proiect uriaș ar urma să se construiască un nou terminal, respectiv renovarea întregii piste și actualele terminale. Termenul de finalizare a lucrărilor de construcție este sfârșitul anului 2023.
Investiția este finanțată cu fonduri europene (FEDR), iar principala condiție pentru acordarea banilor este ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023.