Să râdem cu statul român! Când incompetența compromite trei obiective majore din Satu Mare
Deputatul UDMR de Satu Mare, Lorand Magyar, a făcut în ultimii trei ani mai multe demersuri pentru ca Hotelul Sport, Taberele Școlare și Sala de scrimă ”Alexandru Csipler” să fie modernizate.
Ministerul Tineretului și Sportului a transmis în mai multe rânduri că nu dispune de fondurile necesare reabilitării celor trei obiective, astfel că cea mai la îndemână soluție ar fi fost transferul acestora la comunitatea locală, Primăria Satu Mare, respectiv Consiliul Județean.
Hotelul Sport a fost scos de mai mulți ani din circuitul sportiv, în timp ce Taberele Școlare nu mai sunt tabere de multă vreme. Sala de scrimă ar fi putut fi modernizată din fonduri UE, dacă Ministerul ar fi transferat imobilul Primărie Satu Mare, instituție ce ar fi fost eligibilă pentru a accesa fonduri europene. Doar că Ministerul Tineretului și Sportului s-a opus, chiar dacă au fost date garanții din partea municipalității că sala își va păstra destinația.
Mai mult, Primăria Satu Mare a obținut acordul Federației Române de Scrimă să fie reînființat la Satu Mare un Centru Olimpic.
Transferul Hotelului Sport către Primăria Satu Mare s-a blocat în birocrație. Într-un răspuns oferit la o interplarea depusă de deputatul Lorand Magyar, Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că după ce a parcurs aproape toți pașii, mai era nevoie de semnătura ministrului Justiției și apoi de o hotărâre de Guvern.
Schimbarea lui Toader Tudorel cu Ana Birchall a dat întreg procesul peste cap. Acum este nevoie de reluarea întregii proceduri birocratice, iar proiectul de hotărâre de Guvern trebuie să obțină din nou semnăturile necesare pentru a fi aprobat. Și nu sunt puține!
Am impresia ca nimeni din primarie n-a sustinut ”cauza”, si nu cred ca s-a deplasat nimeni in capitala spre a se insista la urgentarea transferului,pentru ca Ioana Bran exact de acum un an a anuntat transferul hotelului catre primarie !!Daca toate demersurile erau incepute inca din luna august,de ce parlamentarii din satu mare nu s-au ocupat de aceasta problema?De ce lucruri serioase pentru oras sunt ignorate,dar stim sa ne afisam la diferite petreceri campenesti,danturi la sura sau diganii,doar pentru imaginea personala,dar cand e vorba despre interesul municipiului sau a judetului ne doare la patina ???De ce mereu ne place sa ne laudam cu realizari,cand de fapt ele nu exista? De ce la Oradea s-a reusit sa se schimbe fata orasului,sa arate ca un oras european,iar municipiul Satu Mare arata mai urat ca in 1989,lugubru si neingrijit ?Asta demonstreaza faptul ca satmarenii trimit absolut degeaba deputati si senatori in parlament !!Suntem vasluiul ardealului !!
View CommentAnonimule ai dreptate! Noi ii alegem ca sa ne ia de fraieri! Salarii cat casa poporului la alesi si pensii speciale si foarte speciale, in ciuciu interes pentru urbe si cetateni! Sa-i mai voteze dracu de-i pieptene pe toti alesii!
View Comment