Școlile au cel mai important rol în cadrul programului Programului „cornul, laptele și fructul”, spun autoritățile județene. Noi măsuri au fost luate după ce imaginile cu mere stricate și cornuri necomestibile au fost postate pe rețelele de socializare de un mebmbru din conducerea Școlii de Arte.
Autoritățile județene au discutat problemele apărute în cadrul așa-numitului program „cornul, laptele ;i fructul”. Discuțiile au venit după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu mere stricate și cornuri necomestibile. Oficialii județenei au decis că cel mai important rol în cadrul programului este jucat chiar de către instituțiile de învățământ. Ele sunt cele care trebuie să se asigure că produsele primite sunt conforme și pot fi distribuite celor mici.
„În urma problemelor sesizate în ultima perioadă, membrii comisiei au discutat mai multe aspecte privind modul în care se desfășoară distribuirea merelor, cornului și a laptelui în școli. S-a decis că rolul cel mai important, în cadrul programului, îl are școala care trebuie să se asigure la preluare de faptul că produsele corespund cerințelor și mai ales la distribuirea acestora către copii,” se arată într-o informare a Consiliului Județean Satu Mare.
În cadrul ședinței, autoritățile au luat și decizii cu privire la graficul de distribuție. Oficialii spun că vor să se asigure că școlile vor avea timp să preia, dar și să verifice produsele pe care le primesc de la furnizori.
„O măsură foarte importantă luată în urma ședinței, care se răsfrânge asupra firmelor implicate, este cu privire la graficul de distribuție care va fi comunicat conducerilor școlilor care vor putea pregăti preluarea din timp, verificând produsele din punct de vedere cantitativ și calitativ de către responsabilul acreditat care va face depozitarea în condiții optime și mai apoi împărțirea către copii,” se mai arată în informarea CJ.
În cazul în care se identifică probleme referitoare la cantitatea și calitatea produselor, unitățile de învățământ au obligația să depună sesizări la Inspectoratul Școlar Județean care centralizează informațiile și le aduce la cunoștință Consiliului Județean Satu Mare și Comisiei Județene pentru aplicarea programului.
DC nu publicati comentarile
View CommentNu publicăm atacurile la persoană, acuzațiile anonime, etc. Noi nu suntem latrină publică, unde toată lumea să își verse dejecțiile.
View Comment